Schimbarea broaștei de la ușa de intrare – tot ce trebuie să știți
1. Siguranța locuinței – schimbarea broaștei de ușă
Casa dumneavoastră este protejată proporțional cu calitatea încuietoarei montate la ușa de la intrare. Poate că la un moment dat, din diverse motive, veți dori să vă schimbați broasca, pentru a vă simți mai în siguranță și fără griji în propria casă. În acest caz, aveți mai multe moduri de a face această schimbare una mai economică. De exemplu, puteți schimba numai cilindrul broaștei și nu întreaga încuietoare.
Casa dumneavoastră este pe atât de protejată, pe cât de fiabilă este încuietoarea ușii de exterior.
2. Schimbarea broaștei – cine și când v-o poate schimba?
Cele mai frecvente motive pentru montarea unei noi încuietori la ușa de exterior a locuinței sunt următoarele:
- mutarea într-o o casă nouă sau într-un nou spațiu comercial;
- modernizarea încuietorii sau instalarea unei încuietori inteligente;
- încuietoarea trebuie să fie schimbată, pentru că așa vă cere compania de asigurări (de exemplu, atunci când în contractul cu firma de asigurare se stabilește, că încuietoarea ușii de intrare trebuie să fie în conformitate cu anumite standarde) sau pentru liniștea dumneavoastră sufletească;
- v-ați pierdut cheile casei sau cineva are un exemplar al cheii și nu doriți să îi mai permiteți accesul în locuință;
- încuietoarea este ruptă sau deteriorată;
- încuietoarea devine nesigură și dificil de operat;
- pentru ca mai multe încuietori să fie deschise cu o singură cheie.
3. Tipuri de încuietori
3.1. Broască de ușă de calitate – cilindru de calitate
O încuietoare de calitate este esențială pentru securitatea casei dumneavoastră. Pentru a vă asigura că sunteți în siguranță, alegeți o broască cu un cilindru de calitate, prevăzut cu un dispozitiv de protecție împotriva eventualilor spărgători, care ar putea să-l găurească sau să-l spargă. Cilindrii de calitate superioară au bolțuri active și mai multe bolțuri fixe suplimentare. Este important ca profilul cilindrului să fie protejat și brevetat, astfel încât să nu poată fi copiat. O cheie nouă în locul uneia pierdute sau o nouă copie pentru un astfel de cilindru poate fi făcută de atelierele autorizate numai dacă prezentați un card de securitate.
3.2. Sisteme de încuiere
Pe piață sunt disponibile diferite sisteme de încuiere, care vă facilitează câștigarea de timp și o locuire mai confortabilă:
3.2.1. Sistemul cu o cheie
Acest sistem vă facilitează deschiderea tuturor ușilor cu o singură cheie.
3.2.2. Sistemul cu o cheie principală:
Acest sistem se caracterizează prin faptul că pentru fiecare ușă există o altă cheie, dar există și o cheie principală, care deschide toate ușile.
3.2.3. Sistemul cu o cheie generală:
Și în cazul acestui sistem, fiecare ușă are cheia ei, dar anumite părți ale încuietorilor ușilor se deschid doar cu o cheie principală denumită „master“ și, în plus, mai puteți deschide toate ușile și cu o cheie generală.
3.2.4. Sistemul cu o cheie centrală:
Cu o cheie centrală pot fi deschise toate ușile, pe care persoana are voie să le deschidă, dar această cheie centrală nu poate deschide anumite uși, care rămân accesibile numai unor persoane autorizate.
3.3. Broaște cu încuiere în mai multe puncte
Există broaște de ușă cu un punct de încuiere sau cu trei puncte de încuiere sau cu cinci puncte de încuiere. Alegeți broasca cea mai adecvată pentru dumneavoastră în funcție de gradul de siguranță de care aveți nevoie.
3.4. Încuietoare electronică
La ora actuală, pe piață se comercializează multe sisteme de încuiere electronică, care facilitează controlarea absolută a accesului persoanelor în locuințe. Fiecare utilizator poate avea drepturi diferite privind ușile, pe care le poate descuia, și ușile pe care nu le poate descuia. Dacă vă montați o încuietoare electronică, atunci vă veți putea descuia sau încuia ușa de la intrare și de la distanță. Astfel de uși au, de obicei, pe lângă încuietoarea electronică de înaltă tehnologie, și posibilitatea încuierii mecanice a ușii, pentru a asigura o mai bună protecție și o senzație de securitate sporită. La ora actuală, există și încuietori care se descuie sau încuie în baza scanării amprentelor digitale sau a chipului persoanelor.
4. Cum se schimbă o broască de ușă?
De obicei, atunci când pierzi cheia casei, te gândești că trebuie să înlocuiești broasca la ușa de intrare. Dar este acest lucru absolut necesar? Nu întotdeauna. Uneori este suficient să înlocuiești doar cilindrul broaștei. Aceasta este o opțiune mai rapidă și mult mai ieftină. Pentru a înlocui cilindrul broaștei de ușă ai nevoie de o șurubelniță normală sau electrică.
4.1. Înlăturarea cilindrului vechi
Deșurubați șuruburile, cu care este fixată plăcuța broaștei de ușă și demontați-o. Acest lucru trebuie făcut cu atenție, pentru a nu deteriora suprafața ușii. Deșurubați apoi șurubul, cu care este fixat cilindrul. Pentru a îl scoate, introduceți cheia de rezervă în încuietoare și rotiți-o spre stânga sau spre dreapta și încercați să împingeți cilindrul spre exterior. Rotirea cheii este necesară pentru a alinia știftul cu axa cilindrului și a permite scoaterea acestuia din gaură
4.2. Alegerea unui nou cilindru
Verificați tipul cilindrului îndepărtat și măsurați-i lungimea. Noul cilindru trebuie să aibă aceeași dimensiune. Pentru a alege cilindrul potrivit, cel mai ușor este să aveți vechiul cilindru la dumneavoastră, atunci când mergeți la magazin. Înainte de a cumpăra noul cilindru, verificați cu o atenție deosebită, dacă găurile pentru șurubul de montare de pe cilindru se află în același loc ca și în cazul vechiului cilindru.
4.3. Montarea noului cilindru
Introduceți noua cheie în noul cilindru. Introduceți cilindrul în deschizătura din ușă. Rotiți cheia spre stânga sau spre dreapta pentru a regla știftul în poziția corectă, astfel încât cilindrul să se fixeze fără rezistență. Acum puteți strânge șurubul de fixare a cilindrului. Imediat după aceea, trebuie să verificați dacă încuietoarea funcționează corect. Dacă da, puteți instala plăcuța de protecție a broaștei pe ușă. La început, strângeți ușor fiecare al doilea șurub, pentru a evita deteriorarea plăcuței. La sfârșit, verificați dacă cheia se rotește liber, fără blocare sau frecare, și dacă mecanismul de încuiere funcționează corect.